Dan Gîrtofan a realizat două premiere la Raliul Sibiului 2016

  • Dublul campion național a condus de la un capăt la celălalt întrecerea și și-a adjudecat primul succes al carierei la Sibiu
  • Succesul brașoveanului reprezintă, totodată, primul succes pentru Skoda în întrecerea internă și cel dintâi al mărcii din Cehia, la Sibiu, după cel obținut de Jan Kopecky, în 2013
  • Revenit în competiție pe baza regulii SupeRally, Simone Tempestini a câștigat sâmbătă 8 probe și a terminat întrecerea pe locul 7 la general și pe poziția a cincea în ierarhia FIA din CNRD
  • În CNRD, punctele suplimentare din Power Stage au fost adjudecate de Tempestini, Gîrtofan și Keleti

Ziua a doua a Raliului Sibiului 2016 ne-a arătat un Dan Gîrtofan determinat să obțină primul succes al carierei în acest raliu și cel dintâi pentru un automobil Skoda în întrecerea internă, dar și primul pentru pilotul brașovean după cel de la Raliul Iașului 2007, anul în care se încununa a doua oară campion național. Gîrtofan a obținut cel mai bun timp pe prima specială a zilei, l-a secondat apoi pe Simone Tempestini pe probele 4-11 și pe Zoltan Juhos în Superspecială, și s-a impus cu un avans de 1:11,6 în fața celui de-al doilea clasat. Poziția secundă i-a revenit bulgarului Plamen Staikov, care a fost urmat de un compatriot al său, Martin Surilov (+1:32,3). ”Sunt extrem de emoționat pentru că acesta este primul succes pentru Skoda în campionatul nostru. În plus, evident, în plan personal, pentru că nu reușisem niciodată în carieră să mă impun aici, la Sibiu, cea mai bună performanță a mea fiind locul secund, și pentru că a trecut vreme bună de la ultima mea prezență pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Sunt, totodată, foarte fericit și pentru că i-am oferit lui Tudor Mârza primul succes al carierei. Un ochi râde, celălalt însă plânge, pentru că Andrei a abandonat în urma unei ieșiri în decor consemnate pe PS9”, ne-a declarat, la final, Dan Gîrtofan.

Edwin Keleti a făcut un raliu de regularitate, terminând pe locul 4 în ierarhia generală și pe poziția secundă în CNRD și a fost urmat de Florinel Tincescu, aflat la primul său podium la general în CNRD. Pilotul NRA a avut un start cu câteva mici probleme tehnice, dar, după ce le-a depășit, a forțat și a reușit pe PS9 să treacă în fața lui Rareș Tomiță, păstrându-și poziția până la final. Keleti, Tincescu și Tomiță au ocupat și primele 3 poziții în clasamentul Clasei 3.

Cursă de revenire pentru Simone

Revenit în competiție pe baza regulii SupeRally, după ce abandonase în prima zi după doar 2,2 km ai probei inaugurale, Simone Tempestini a făcut o incredibilă cursă de revenire. A bifat astăzi nu mai puțin de 8 victorii de probă specială și a terminat întrecerea pe locul 7 la general și poziția a cincea în CNRD. Între ”scratch”-uri s-a numărat și cel din Power Stage, în care i-a devansat pe Gîrtofan și Keleti, astfel că a obținut și cele 3 puncte suplimentare oferite câștigătorului conform regulamentului. ”Evident, sunt dezamăgit pentru greșeala din prima zi, și rămân cu satisfacția ritmului pe care l-am reușit astăzi. Acestea sunt ralliurile!”, a spus Simone.

La două roți motrice s-a impus bulgarul Isaev, care a profitat de faptul că prestația lui Adrian Răspopa a fost afectată de o problemă tehnică. Ajuns la aproape jumătate de minut de rivalul său, Răspopa a preferat să își securizeze victoria în CNRD, pe care a și obținut-o în fața lui Florin Crișan și Adrian Teslovan. Mihai Maniole a câștigat la Clasa 7, Norbert Maior s-a impus la Clasa 9 și în Cupa Dacia, în timp ce Csongor Szabo a fost cel mai rapid în Cupa Suzuki.

Raliul Sibiului 2016 este considerată etapa a doua a Campionatului Național de Raliuri Dunlop și a Campionatului Național Rally 2 Dunlop, a fost organizată de ACS Aria Pentru Sport în parteneriat cu AMC Racing, sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv (FRAS). În premieră pentru Sibiu, această etapă a dat startul Campionatului Național al Bulgariei.

Acţiune cofinanţată de Consiliul Local Sibiu şi Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Sport, cu sprijinul Ministerului Tineretului și Sportului, Consiliului Județean Sibiu, Consiliului Județean Alba, Consiliului Județean Vâlcea. Mașina oficială a Raliului Sibiului 2016 este oferită de INTERCAR, dealer autorizat SKODA.

Parteneri strategici: Aria, Ambient, Ceresit, Bel Profile. Parteneri: Bergenbier, Caparol, Magnolia Residence, Ordis, PowerBar, Total NSA.

Parteneri media: KissFm, Turnul Sfatului, Tribuna, Sibiu100 și Ora de Sibiu.

Facebooktwittergoogle_pluspinterestlinkedinmail