Descoperă monumente istorice la Raliul Sibiului UniCredit Leasing 2017

Raliul Sibiului UniCredit Leasing 2017 este mai mult decât o competiție sportivă! Organizatorii etapei a 7-a a Campionatului Național de Raliuri Dunlop, Campionatului Național de Rally 2 Dunlop și Campionatului Național de Vehicule Istorice de Competiție au pregătit o campanie inedită menită să promoveze monumentele istorice aflate în patrimoniul cultural, unele dintre ele lăsate de izbeliște, deși sunt de o valoare inestimabilă, iar altele, pur și simplu insuficient promovate și valorificate.

”Pe toată perioada premergătoare evenimentului, dar și în zilele de desfășurare ale Raliului Sibiului UniCredit Leasing 2017 vom încerca să trezim interesul sportivilor, oficialilor, spectatorilor, dar și partenerilor noștri, asupra acestor podoabe arhitecturale. Ne dorim ca pe perioada evenimentului să reușim să strângem din donații, sume cât mai importante pe care să le redirecționăm către cei care administrează aceste monumente în vederea utilizării lor pentru întreținere, mici reparații sau promovare”, a declarat Marius Trif, director organizatoric al Raliului Sibiului UniCredit Leasing 2017.

Îi invităm pe cei care vor participa la Raliul Sibiului UniCredit Leasing 2017 să descopere Castelul Tobias, Biserica Lutherană de la Răvășel, Mocănița de la Cărnățel, Cetatea de la Cârța sau Biserica Fortificată de la Chirpăr, monumentele istorice cele mai reprezentative pentru zonele prin care va trece raliul. Localnicii vor fi și ei angrenați în acest proiect și zeci de copii, îmbrăcați în costume populare, vor întâmpina și îndruma participanții la raliu, spre vizitarea acestor monumente.

Raliul Sibiului UniCredit Leasing 2017 este organizat de Clubul Sportiv Aria pentru Sport, în parteneriat cu AMC Racing, club patronat de Mihai Leu, sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv (FRAS).
Acțiunea este cofinanțată de Consiliul Local Sibiu, Primăria Municipiului Sibiu și Consiliul Județean Sibiu, prin Serviciul Public Sala Transilvania.
Mașina oficială a Raliului Sibiului UniCredit Leasing este oferită de Autoklass Sibiu.

Facebooktwittergoogle_pluspinterestlinkedinmail