Gîrtofan conduce în continuare, Tempestini se apropie de top

Simone Tempestini a câștigat 4 speciale la rând și a reușit să urce în clasamentul Raliului Sibiului până pe poziția a 13-a în ierarhia FIA și pe locul 8 în CNRD înaintea celor 4 probe care vor pune punct Raliului Sibiului 2016. Campionul en-titre și liderul la zi al campionatului a declarat la sosirea în regrupare că-și propune să atace în continuare pentru a obține cât mai multe puncte în acest raliu care a început pentru el sub auspicii nefavorabile.

Dan Gîrtofan l-a secondat pe Simone în toate cele 4 probe, astfel că rămâne liderul raliului. Mai mult, brașoveanul și-a mărit substanțial ecartul față de urmăritorii săi, bulgarii Plamen Staikov și Martin Surilov, care sunt acum la 59,3, respectiv 1:04,7 de lider. Edwin Keleti a făcut rocada cu Rareș Tomiță, cei doi, despărțiți de 9 secunde, fiind pe 4 și 5 la general și pe pozițiile 2 și 3 în ierarhia CNRD.

La două roți motrice conduce campionul categoriei, Adrian Răspopa, care este urmat la 49 de secunde de Mihai Manole și 52 de secunde de Adrian Teslovan, în timp ce Norbert Maior este lider la Clasa 9 și Cupa Dacia.

Competiția se reia, după regrupare, la ora 15:52, în program fiind a doua trecere pe specialele Oașa (15,5 km), Șugag (12,5 km), Power Stage-ul Poiana Sibiului (6,6 km) și Superspeciala care se va desfășura în cetrul orașului, al cărei start este prevăzut la 18:28.

Raliul Sibiului 2016 este considerată etapa a doua a Campionatului Național de Raliuri Dunlop și a Campionatului Național Rally 2 Dunlop, este organizată de ACS Aria Pentru Sport în parteneriat cu AMC Racing, sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv (FRAS). În premieră pentru Sibiu, această etapă va da startul Campionatului Național al Bulgariei.

Acţiune cofinanţată de Consiliul Local Sibiu şi Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Sport, cu sprijinul Ministerului Tineretului și Sportului, Consiliului Județean Sibiu, Consiliului Județean Alba, Consiliului Județean Vâlcea. Mașina oficială a Raliului Sibiului 2016 este oferită de INTERCAR, dealer autorizat SKODA.

Parteneri strategici: Aria, Ambient, Ceresit, Bel Profile. Parteneri: Bergenbier, Caparol, Magnolia Residence, Ordis, PowerBar, Total NSA.

Parteneri media: KissFm, Turnul Sfatului, Tribuna, Sibiu100 și Ora de Sibiu.

Facebooktwittergoogle_pluspinterestlinkedinmail