Premieră absolută la Super Speciala de la Raliul Sibiului

Pregătirile pentru Raliul Sibiului 2016 au intrat în linie dreaptă iar organizatorii din acest an au pus la cale un traseu inedit pentru cea mai așteptată și mai spectaculoasă probă a etapei a doua a Campionatului Național de Raliuri Dunlop și Campionatului Național Rally 2 Dunlop. Superspeciala din Piața Unirii îi va provoca pe piloții ce se vor reuni la start la un test incitant, înaintea festivității de premiere. Ultima probă va începe cu o demonstrație automobilistică de excepție și va avea ca ingrediente efecte pirotehnice. Întregul spectacol va fi poiectat pe cinci ecrane uriașe amplasate în Piața Unirii, iar Super Speciala va fi transmisă prin livestreaming pe site-ul www.raliul-sibiului.ro și pe contul de Facebook al Raliului.

După ce vor avea de înfruntat provocările pregătite de organizatorii Raliului Sibiului 2016, de-a lungul probelor de pe Transalpina, piloții își vor da întâlnire la Super Speciala ce se va desfășura, sâmbătă, 16 aprilie, de la orele 18:00, în Piața Unirii din Sibiu. Evenimentul consemnează o premieră absolută pentru Sibiu, din punctul de vedere al locației de desfășurare a competiției sportive. Punctul fierbinte al întrecerii va fi întersecția dintre strada Emil Cioran cu bulevardele Vasile Milea, Corneliu Coposu și Andrei Șaguna.

Simultan, câte două echipaje vor lua startul din puncte diferite și vor avea de parcurs un traseu de un kilometru și jumătate, în cel mai scurt timp posibil. Echipajele care vor pleca din fața hotelului Continental Forum vor parcurge distanța spre bulevardul Andrei Șaguna iar apoi vor coborâ spre intersecția cu strada Emil Cioran de unde vor continua spre bulevardul Coposu și apoi se vor întoarce spre punctul de start. Același traseu îl vor parcurge și echipajele care vor lua startul din fața Teatrului Național Radu Stanca.

În debutul Super Specialei, organizatorii au pregătit o demonstrație automobilistică extraordinară, ”condimentată”  cu efecte pirotehnice. Imagini LIVE din proba Super Specială, desfășurată din înima orașului, vor fi proiectate pe 5 ecrane uriașe amplasate în Piața Unirii. Întregul show de la Super Specială va fi transmis și pe internet, pe pagina oficială de web : www.raliul-sibiului.ro și pe pagina de Facebook.

”Este primul an în care ACS Aria pentru Sport se implică în organizarea unei etape de Raliu și vrem să ne asigurăm că, pe lângă spectacolul automobilistic pe care piloții îl oferă la fiecare raliu, iubitorii de motosport vor avea motive să fie impresionați. Este o premieră absolută organizarea unei astfel de competiții în Piața Unirii și vrem să le mulțumim tuturor celor care au contribuit și ne vor sprijini la realizarea demersului nostru. De asemenea, ne concentrăm eforturile pentru a nu produce un discomfort prea mare participanților la trafic, pe perioada în care se vor impune restricții, în zonă. Suntem siguri că acest eveniment va avea răsunet și va contribui la creșterea prestigiului Raliului și a Sibiului, deopotrivă”, a spus Claudiu Mărășescu, marketing manager Aria.

Pe perioada desfășurării probei, traficul rutier în zonă va fi redirecționat pe alte rute ce vor fi anunțate atât de organizatori, cât și de autoritățile locale implicate.

Raliul Sibiului 2016 se va desfășura între 15-16 aprilie 2016, și, potrivit documentelor oficiale, competiția va avea o lungime totală de 297,10 km, din care 107 km reprezintă distanța competitivă a celor 12 probe speciale.

Întrecerea debutează joi 14 aprilie, cu startul festiv organizat în Piața Mare, începând cu ora 19:30.

Raliul Sibiului 2016 este considerată etapa a doua a Campionatului Național de Raliuri Dunlop și Campionatului Național Rally 2 Dunlop, este organizată de ACS Aria Pentru Sport în parteneriat cu AMC Racing, sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv (FRAS). În premieră pentru Sibiu, această etapă va da startul Campionatului Național al Bulgariei.

Acţiune cofinanţată de Consiliul Local Sibiu şi Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Sport, cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu, Consiliului Județean Alba și Centrului Aria.

Facebooktwittergoogle_pluspinterestlinkedinmail