Szabo Csongor câștigă Cupa Suzuki și clasa 9 la Raliul Sibiului

Raliul Sibiului, etapa a doua din Campionatul Național de Raliuri Dunlop, a fost una dintre cele mai disputate curse din cadrul Cupei Suzuki. Szabo Csongor s-a impus pentru a doua oară consecutiv în acest sezon și și-a trecut în cont și victoria la clasa 9.

12 probe speciale pe asfalt cu aproape 110 km de parcurs. Așa arăta pe hârtie Raliul Sibiului, etapa a doua din Campionatul Național de Raliuri Dunlop. La fel ca în prima etapă a sezonului, la start au fost cinci echipaje înscrise în Cupa Suzuki, dar lupta pe specialele de la Sibiu a fost una extrem de disputată.

Lupta pentru victorie s-a dat între echipajele Szabo Csongor / Robert Maior și Peter Kelemen / Molnar Gyula. Peter Kelemen a fost lider până după speciala treia când Szabo Csongor a preluat conducerea în Cupa Suzuki. După o serie de evoluții bune pe următoarele speciale, Peter Kelemen a revenit pe prima poziție, dar cu două probe înainte de final, Szabo Csongor a reușit să-și recâștige poziția și și-a trecut în cont a doua victorie din Cupa Suzuki și prima de la clasa 9 în acest sezon. “A fost un raliu incredibil, cu o luptă frumoasă pe probele speciale. Sunt foarte bucuros că am plecat și de la Sibiu cu maximum de puncte”, a spus Szabo Csongor, la finalul raliului.

Cu locul secund în Cupa Suzuki și locul trei la clasa 9, pentru Peter Kelemen acesta a fost unul dintre cele mai disputate raliuri din carieră. “Am avut perioade cu un ritm bun, dar și perioade mai slabe. Concluzia după această etapă este că mai avem mult de lucru pentru a putea merge constant într-un ritm ridicat pe probele speciale”, a spus Peter Kelemen, după duelul pentru victorie de la Sibiu.

Aceeași luptă disputată a fost și pentru ultima poziție a podiumului între echipajele Radu Necula / Adrian Temeș și Alex Ardelean / Horațiu Baltador. În final, Radu Necula a reușit să termine Raliul Sibiului pe trei în Cupa Suzuki. “Am început prima zi cu o problemă la ambreiajul mașinii, problemă care ne-a făcut să pierdem ceva timp pe urcarea spre Păltiniș. Echipa tehnică a rezolvat totul în parcul de service, iar sâmbătă mașina a mers perfect. Lupta la clasa 9 a fost cea mai interesantă din ultimii doi ani, cu șase mașini în lupta pentru podium și schimbări de clasamente de la probă la probă. Din păcate, nu am reușit să fructificăm materialul de concurs și am obținut doar locul 3 în Cupa Suzuki și 5 la clasa 9, la diferențe destul de mici față de cei clasați înaintea noastră. Se arată un sezon foarte disputat mai departe și ne vom lua revanșa la etapele de macadam, unde anul trecut am avut rezultate mai bune decât pe asfalt”, a spus Radu Necula, pilotul echipajului Bella Casa.

Alex Ardelean și Horațiu Baltador au terminat pe locul patru, la fel ca în etapa de la Brașov, iar pe poziția a cincea s-a clasat echipajul Cristi Rus / Laszlo Csegzy.

În urma etapei de la Sibiu, Szabo Csongor a ajuns la un total de 70 de puncte și este urmat de Peter Kelemen și Radu Necula, ambii cu 53 de puncte, Alex Ardelean cu 44 de puncte și Cristi Rus cu 20 de puncte. “A fost o etapă grea, cu multe răsturnări de situație, dar tocmai de aceea a fost cu atât mai interesantă. Sunt mulțumit că avem doi piloți din Cupa Suzuki pe locurile 1, respectiv 3 și la clasa 9, iar până la etapa viitoare vom face și fișa de omologare pentru diferențialul blocant. Cred că anul acesta vom avea cel mai disputat sezon din Cupa Suzuki”, a spus Aurel Chirteș, directorul Wise Motorsport, partenerul tehnic al Cupei Suzuki.

Următoarea etapă din Cupa Suzuki, a treia din Campionatul Național de Raliuri Dunlop, se va desfășura la Arad în perioada 13 – 14 mai 2016.

Facebooktwittergoogle_pluspinterestlinkedinmail