Energici și cu un spirit de competiție încă viu, mereu puși pe șotii și povestind cu patos despre pasiunea vieții lor- automobilismul. Așa i-am întâlnit pe Dan Nirișteanu și fratele său Radu Nireștean, nume care au contribuit enorm la tot ce înseamnă astăzi motorsportul sibian. Cei doi au cele mai grozave amintiri de la competiții din țară, pe când participau împreună în competiții, cu Dacia Berlină. Cea mai frumoasă și care a adus glorie Sibiului-titlul de campioni naționali cu echipa IPAS-ului, în 1989. I-am întâlnit de curând. Unde altundeva decât în ”Groapă” și ne-au dezvăluit cele mai interesante amintiri de pe vremuri în care raliul era sinonim cu macadamul, iar etapele numărau 20-30 de probe speciale, însumând sute de kilometri. Toți plini de adrenalină și amintiri legendare.
Pe Dan și Radu sau frații ”dinamită”, așa cum erau numiți pe vremuri, pentru explozia de care dădeau dovadă în competiții, i-am reîntâlnit în ”Groapă”. Mulți o numesc ”acasă” și probabil, toți iubitorii de automobilism au amintiri senzaționale aici. La fel și sibienii care au adus, alături de echipa din 1989, atât glorie Sibiului, o dată cu titlul de campioni. Se întâmpla într-o perioadă în care automobilismul era extrem de popular, în care evenimentele aveau loc în fața a zeci de mii de spectatori pasionați, în vremuri în care raliul era sinonim cu macadamul, iar cel de la Sibiu era ”criminal”, dacă ar fi să îl cităm pe Dan Nirișteanu. ”Pe atunci, au fost evenimente deosebite: Raliul României, Raliul Zăpezii, apoi Raliul Balcanic-un fel de Monte Carlo al României, vremuri grele! În 1981, îmi amintesc, am încheiat Raliul Zăpezii cu o diferență de nivel de 27 de metri față de șosea. Eram pe Pietrele lui Solomon, prin păduri, unul peste altul. Primul a deschis taluzul și restul au mers peste el”, povestește Dan Nirișteanu.
Dar evenimentele de genul acesta erau aproape rutină. Fiecare abandon însemna o motivație în plus, ambiția era și mai mare, iar imposibilul deschidea noi uși pe care altfel, nici nu le-au fi știut. Fiecare răsturnare era considerată o pură ironie, chiar dacă în acele momente timpul părea să se dilate. A doua zi, o luau de la capăt.
”1987 fusese un an cu un început dificil pentru noi, pentru că începusem cu trei abandonuri, un an pe care l-am încheiat pe locul 16, la general. În etapa a patra am plecat al 116-lea echipaj. Am ieșit să facem recunoașterea târziu, pentru că noi luam startul pe noapte déjà și am ajuns să le facem spre seară, pe ceață. Ne-am gândit că și când vom concura vor fi aceleași condiții și ne-am luat extra detalii de oribi: gard-gard-gard, poartă, după care la stâlp, după care puneam următorul detaliu. Când a început proba, ne-am trezit exact cu ceață și am mers ca nebunii, am depășit 4 mașini pe probă, am câștigat 5 minute. Nu ne-au crezut, ne-au bănuit că am luat-o prin grădini și am scurtat-o. A trebuit ca fiecare dintre acele 4 echipaje depășite să declare și să confirme că au fost depășite de echipajul nostru. Asta înseamnă încrederea oarbă. Am ieșit pe locul al 3-lea pe clasa și pe 4 la general”, spune Radu Nireștean.
Competițiile erau diferite iar concurenții erau nevoiți să fie foarte atenți la materialul de concurs. ”Marea diferență era că într-o zi făceam 500 de kilometri de traseu, dintre care 240 de probă. Acum se merge 50 de kilometri, se înlocuiesc anvelope, se revigorează mașinile. Atunci nu aveai voie să greșești, iar asisțenta însemna mai mult schimb de anvelope și alimentare. Seara, după un raliu din acela, îți ardeau ochii, de ziceai că pupilele sunt incandescente.”, își amintește Dan Nirișteanu.
Cele mai frumoase amintiri de la etape de raliu au un ingredient comun: macadamul, pe care anul acesta, organziatorii de la Sibiu Racing Team și l-au dorit extrem de mult. Pe vremuri, probele erau considerate, pe bună dreptate, dure și, în același timp, mult apreciate, adevărate teste pentru piloți și navigatori. Probele de altădată de la Raliul Sibiului duceau la extrem capacitatea echipajelor de a ajunge în siguranță la finish. ”Absolut toate probele de la Sibiu, pe când erau pe macadam, ne-au plăcut. Nu o să pot uita niciodată, la Raliul Dunării în 1987, când urcam spre Șura, coboram spre Slimnic. Sunt trei viraje acolo, ultimele două foarte strânse, și am reușit al doilea timp după Balint. Știu că piciorul îmi era blocat, mintea mi-l trăgea înapoi, ambiția îl împingea înainte și nu puteai realiza mare lucru, pentru că scutul te ridică și simțeam efectiv că piciorul meu nu mai știa ce să facă. Sau tot în 1987, când, pe proba 30, din 32 câte număra raliul, pe coborâre pe Șanta, am fost nevoiți să abandonăm, deși avusesem timpi buni și puteam ocupa un loc fruntaș”, își amintește Dan Nirișteanu.
Cum va fi Raliul Sibiului 2020 pe macadam, urmează să aflăm împreună, dar noi vă putem promite că va fi o etapă senzațională. Deocamdată, ne mulțumim cu gândul că vor fi multe surprize plăcute. Și ne bucurăm că am stârnit interes. ”Când am auizt că va fi pe macadam, m-am mirat, poate prin prisma faptului că eram sceptic că se poate organiza, având în vedere lipsa de suprafețe de macadam practicabile. E greu. Mă tot întreb care sunt toate traseele, dar e incredibil că se reușește să se organizeze din nou, pe macadam. Pe Cheile Cibinului se spunea că sunt criminale, acum sunt bălării. Nu știu care sunt probele, dar mă bucur și le doresc succes celor implicați. Cu siguranță e o provocare grea și dacă o trec cu succes, au toată admirația mea. Din tot sulfetul spun că succesul va fi cu atât ai mare. Să dea Dumnezeu să nu fie ploaie și vreme proastă în perioada dinainte”, spune Dan Nirișteanu.
______________________
În ultimii ani, numele lui Dan Nirișteanu este strâns legat de organizarea etapelor din cadrul Campionatului de Slalom Paralel, dar participă, în continuare în CNVC2 și are ca obiectiv prezența la toate etapele din cadrul sezonului. Radu Nireștean s-a mutat de mulți ani în Germania, este antrenor de fotbal, dar continuă să se fie la curent cu noutățile din motorsportul românesc.
