14-15 August 2020

Sibiu Racing Team, organizatorii din acest an ai etapei de Campionat Național de Raliuri de la Sibiu, pregătesc un spectacol de zile mari…pe macadam, așa cum a fost consacrat Raliul Sibiului, ani la rând.

Noua generație de piloți sibieni, crescuți de cei care formau, pe vremuri, IPA Sibiu vor încerca să retrezească în sufletele iubitorilor de automobilism, emoțiile pe care părinții lor le trezeau în 1989, atunci când IPA devenea campioană națională.

1989 Paltinis- Gigi Barbu, Milu Costel, Timi Popa,Puiu Botezan, Petre Constantinescu, Alexandru Moldovan (Dixon), Nea Moga (șeful echipei), Patru Emilian (Milucu), Simeanu Cornel și Mihai Costineanu

În 2014, Alexandru Ardelean împreună cu Horațiu Baltador, alături de vechiul lor prieten, Călin Bucur, au pus bazele echipei care astăzi poartă cu mândrie Turnul Sfatului pe emblemă. Pasiunea și entuziasmul tinerilor piloți sibieni a făcut ca în urmă cu 6 ani să ia naștere asociația Sibiu Racing Team tocmai din dorința de a promova motorsportul, echipajele din Sibiu şi nu în ultimul rând, oraşul din care provin. Pasionați din întreaga țară au fost și sunt primiți în echipa Sibiu Racing Team.

Organizatori

La început ne-am dorit să fim numai sibieni în echipă, dar am descoperit copiloți și piloți din alte orașe la fel de pasionați ca noi și ne mândrim că au făcut și fac parte din echipă. Sibiu Racing Team înseamnă pasiune și familie pentru noi toți infectați cu virusul Motorsport” a declarat Președintele asociației, Horațiu Baltador.


Menirea asociaţiei este de a retransforma Sibiul într-un pilon important al curselor automobilistice din România nu doar la nivel de organizare ci și la nivel de participare, așa cum era înainte de 1989.

Marius Trif,
Director Sportiv

Este motorul în jurul căruia au gravitat ultimele 5 ediții ale Raliului Sibiului. Și-a asumat, de-a lungul timpului cele mai complicate sarcini și nu a dat niciodată înapoi. Dimpotrivă. Fiecare ediție a însemnat o nouă provocare pentru el și a știut, de fiecare dată, să strângă în jurul lui oameni responsabili și dornici demonstreze că “echipa” este cheia reușitei. Marius e motivul pentru care, Raliul Sibiului a continuat tradiția motorsportului sibian, în perioade în care puțini și-ar fi asumat prea multe responsabilități. E omul care te învață oricând ceea ce înseamnă determinarea, ambiția și dorința de a nu renunța niciodată!” În anul 2016 am fost cooptat în echipa Clubului Sportiv Aria pentru Sport pentru a organiza evenimentul sportiv Raliul Sibiului. Începând cu anul 2017 am fost director organizatoric și am avut ocazia de a lucra cu persoane devotate acestui sport. Acum, în anul 2020 a venit cea mai mare provocare a mea de a mă alătura Clubului Sportiv Sibiu Racing Team, unde am întâlnit sportivi de performanță care au hotărât să se implice și în organizarea unei etape de Campionat Național, etapă ce se va desfășura pe macadam. În acest Club împreuna cu mine au făcut pasul si alti colegi cu care am format o echipă în organizarea etapelor de raliu de la Sibiu din ultimii patru ani, colegi care au dat dovada de multă implicare, devotament si randament în condiții de stres.
Probele de pe macadam au fost consacrate la Sibiu ca fiind probe foarte spectaculoase si foarte mulți sportivi din Campionatul Național de Raliu își doresc sa revină, iar Sibiu Racing Team le oferă acest vis.
Noi,echipa Sibiu Racing Team, cu siguranta vom surprinde placut prin organizare si inovare sportivii, oficialii, oficialitățile locale, partenerii și nu în ultimul rând spectatorii.
” a declarat, Marius Trif


Maria Ciolan
Clubul Sportiv Aria pentru Sport

“Raliul Sibiului a reprezentat un proiect cu care ne-am dorit din tot sufletul să ne aducem contribuția la ceea ce înseamnă continuarea unei tradiții de mulți ani pentru sibienii pasionați de motorsport. Am reușit lucruri extraordinare, spun eu, și sunt fericită să văd că această tradiție va continua. Sibiul are nevoie de evenimente sportive de mare amploare, pentru că sibienii le apreciază enorm și cred că, alături de cultură, orașul nostru merită să fie un pol important pe harta sportului românesc. Sportivii sibieni s-au remarcat, de-a lungul timpului, prin performanțe notabile și multă pasiune și dăruire, astfel că noi, toți ceilalți, suntem obligați să facem tot posibilul ca aceștia să își poată pune în valoare calitățile într-un cadru demn pentru performanță”, Maria Ciolan


Ioan Badiu (Uțu),
Director Sportiv FRAS

Ioan Badiu este un nume de referință în motorsportul românesc. Uțu, așa cum îl cunoaștem noi toți, a transformat pasiunea de pilot în profesie și din 2001 reprezintă interesele sportivilor în cadrul Federației Române de Automobilism Sportiv. E unul dintre cei mai implicați sibieni în ceea ce privește, probabil, unul dintre domeniile cheie ale unui raliu- siguranța și securitatea. Dar nu numai. Organizarea excelentă a multor competiții automobilistice de la noi din țară a depins extrem de mult de sfaturile și implicarea lui Ioan Badiu. Pasiunea pentru motorsport a transmis-o mai departe și fiului său care are un parcurs excelent, de fiecare dată când se aliniază la startul vreunei competiții. “Raliul Sibiului în configuratie de macadam a fost unul dintre cele mai bine apreciate Raliuri din România și chiar din Europa. Să nu uităm că pe aceleași probe au concurat sportivi din WRC, Mikkelsen, etc. Fanii sunt extraordinari, ȘANTA și în mod special ȘANTA pe noapte și nu în ultimul rând superspeciala cu doi concurenți în paralel vor fi atracția principală. Echipa este una dedicată sută la sută, cu un director organizatoric cu experiența și cu mai mulți sportivi sibieni cu experiența implicați direct în organizare. Sunt convins că va fi un succes.” a declarat Directorul Sportiv al Federației Române de Automobilism Sportiv, Uțu Badiu.


Gabriela Vișan,
Marketing specialist si Pr manager

Gabriela Vișan face parte din famila BC CSU SIBIU, iar tot ce face, face din dragoste și pasiune. Pentru ea, pasiunea este un stil de viață. A decis să facă parte din Sibiu Racing Team și să promoveze unul din cele mai importante evenimente din România din Motorsport.

M-am alăturat echipei de organizare a etapei de la Sibiu, în 2016, dintr-o pură întâmplare, motorsportul fiind, pentru mine, un domeniu total necunoscut. Dar cum necunoscutul l-am considerat mereu o nouă provocare, am acceptat din tot sufletul și nu am mai dat înapoi! Am fost încântată să mă implic, an de an, din dorința de a contribui, puțin câte puțin, la creșterea prestigiului acestui sport la nivel național. Prea mult Sibiul a lipsit de pe harta relevantă a sportului național, în general, deși are o tradiție senzațională. Vă provoc pe voi toți să contribuiți la creșterea prestigiului sportului sibian, pentru că fiecare dintre noi putem fi PR-iști de succes! Haideți să reînviem legendele sportului sibian împreună, să le aflăm, să vorbim despre ele și să le adaptăm și dezvoltăm mai departe!” a declartat Gabriela Visan.


Sub numele Sibiu Racing Team, ani la rând, au luat startul în competiții, piloți și copiloți de top ai campionatului național de raliului, printre cei mai cunoscuti: Raul Badiu, Sebastian Barbu și Rareș Tomiță.

Raul Badiu
11 titluri naționale

Raul Badiu a făcut parte din echipa Sibiu Racing Team între 2015-2017 și cu siguranță va susține echipa Sibiu Racing Team pentru organizarea Raliului Sibiului. Până în prezent a strâns nu mai puțin de 11 titluri naționale și un sezon complet în Junior WRC. “Mă bucur că Raliul Sibiului revine pe macadam în formula ce l-a făcut celebru și sunt convins că va fi în spiritul competițiilor internaționale ce l-au consacrat. Selectivitatea raliului a fost apreciată de echipaje și fani deopotrivă iar nivelul de organizare a fost întotdeauna de top, aceste plusuri sunt în ADN-ul sibienilor virusați de raliuri. Pe plan sportiv, îmi doresc să particip și să fiu rapid pe porțiunile rapide și inteligent pe porțiunile dure, aceasta fiind, din punctul meu de vedere, strategia câștigătoare.” Raul Badiu


Sebastian Barbu
pilot in campionatul național de raliuri

Sebastian Barbu este un pilot Sibian cu multă experiență și talentat. Face parte din echipa Sibiu Racing Team încă de la început și a susținut an de an echipa. După ce a câștigat raliul de casă în 2019, alături de Bogdan Iancu, anul acesta a decis să se implice în organizarea Raliul Sibiului fiind responsabil de probele speciale. “Mă bucur extrem că Raliul Sibiului revine pe macadam. Sunt convins că până atunci voi strange resursele necesare să particip cu o mașină de top și că o să reușesc un rezultat bun. Sunt la fel de optimist și în ceea ce înseamnă participarea spectatorilor, sigur până în August o să fie voie să participi la evenimente în aer liber ca spectator. Îmi doresc să evoluăm în fața a cât mai multor fani. Până la startul etapei de la Sibiu rămâne doar să le urez colegilor care iau startul în CNR anul acesta, mult succes și tuturor fanilor, dar și împătimiților automobilismului multă sănătate și să ne vedem în număr cât mai mare la Ralilul Sibiului 2020.” a declarat Sebastian Barbu.


Rares Tomita
Rareș Tomiță
pilot in campionatul național de raliuri

Rareș Tomiță face parte din echipa Sibiu Racing Team încă de la început, este cunoscut ca un pilot rapid și foarte pasionat de acest sport. “Sunt foarte fericit și entuziasmat că Sibiu revine la suprafața care l-a consacrat. Cu toate că în ultimii ani nu am mai putut fi alături de colegii mei din Sibiu Racing Team, sufletul mi-a fost alături de fiecare dintre componenții echipei și sunt foarte fericit că vom organiza Raliul Sibiului din acest an. Este visul cu care s-a început în anul 2014 și suntem extrem de fericiți. Voi participa la acest raliu cu dorința de a merge tare și la spectacol. Sperăm că până în luna August situația actuală să se îmbunătățească și să ne putem bucura de acest eveniment împreuna. Ne vedem pe macadam!!!” a declarat pilotul Rareș Tomiță.


Așadar, după ce au acumulat experiență vastă în motorsport și o mulțime de premii, Sibiu Racing Team, cei de numele cărora se leagă popularizarea motorsportului sibian în ultimul deceniu, și-au asumat o nouă provocare: organizarea unuia dintre cele mai râvnite raliuri din țară, cu o istorie bogată și pe care și-au dorit să o ducă mai departe, în sensul în care a fost consacrat: macadamul.

Sibiu Racing Team își propune să dezvolte unul dintre cele mai reușite evenimente sportive organziate la Sibiu, plănuind un eveniment complet. Raliul Sibiului 2020 este un eveniment cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Sport 2020 și de Consiliul Județean Sibiu prin Serviciul Public Sala Transilvania Sibiu.