Inginer de profesie, Gabriel Negrilă este, actualmente, directorul sucursalei de la Sibiu a Grupului Autoklass, partenerul de mobilitate al Raliului Sibiului și în 2020. Numele său însă e strâns legat de automobilism. De multe ori suntem tentați să vedem doar ”actorii” principali ai ”poveștii” și omitem să vorbim despre întreaga echipă care stă în spatele unui echipaj. În vremurile de glorie ale legendei pe macadam de la Raliul Sibiului, Gabriel Negrilă era în echipa de asistență a echipajelor de la IATSA Pitești și își amintește cu multă nostalgie cum pregăteau materialul de concurs în acele vremuri, pentru sibienii ”noi veniți”.
Sunteți actualmente ancorat în industria automobilistică, însă puțini știu că legătura dvs. cu mașinile este de o viață. Povestiți-ne cum a început totul?
Gabriel Negrilă: ”Totul a început în 1977, când, la terminarea liceului, a trebuit să iau o decizie privind viitorul meu profesional. Cred că înclinația spre tehnică și spre știintele exacte este nativă la mine și domeniul mi-a plăcut de când mă știu. Astfel, consultându-mă cu cei apropiați am decis să merg mai departe la Facultatea de Mecanică din Brașov, Secția Autovehicule Rutiere. În anul 1983 am absolvit această facultate și ca tânăr inginer am fost repartizat, așa era atunci, la I.A.T.S.A Pitești -Dacia Service unde am putut avea opțiunea de a veni la filiala din Sibiu a acelei intreprinderi. Alegerea am făcut-o pentru că nu prea mă atrăgea ideea de a lucra într-o fabrică și nici într-o autobază de transport. Pasiunea a fost și a rămas pentru autoturisme. Nu aveam mașina personală, nu lucrasem într-un service auto decât în practica la universitate, așa că alegerea a fost doar din considerentul de mai sus.”
În anul 1986 erați inginer la IATSA Pitești și ați îndrumat cu mare pasiune mecanicii care pregăteau masinile pentru competiții. Cât de complicat era, pe atunci, să reușești să pregătești materialul de concurs pentru campionatul de raliu?
Gabriel Negrilă: ”Venirea la echipa IATSA Pitești a două echipaje noi, respectiv Bucur Mircea – Alexandru Moldovan (cunoscut ca Dixon) și Costinean Mihai- Roșca Eugen, a fost pentru mine ocazia și oportunitatea de a cunoaște tainele acestui sport și de a intra în această “lume nouă” care, până atunci îmi era necunoscută. Relația cu aceștia a fost una prietenească și sinceră de la început. Am lucrat cu ei la pregătirea mașinilor din proprie inițiativă, în afara orelor de muncă desigur, dimineața făcându-mi munca de șef formație (maistru) la atelierul de producție industrială. Fabricam cabine de vopsit. Am atras în acestă activitate extra profesională și doi dintre angajații cu care, din pasiune, fără remunerație am petrecut multe după-amieze și chiar nopți la pregătirea mașinilor pentru primul raliu. Leon și Mihuț au fost mai apoi și membri de drept în echipa de asistență a echipei IATSA Pitești. Prepararea motoarelor și a carburației era în seama exclusivă a lui Dixon și a lui Mihai. Nu aveai voie să te atingi. Dar erau multe altele de făcut. Pe atunci membrii echipelor își preparau singuri mașinile, iar piesele speciale, cum ar fi axele cu came modificate sau brațele inferioare- așa numite +4- trebuiau fabricate în uzina Tractorul Brașov sau la UAP (actuala Autoturisme Pitești) pe bază de “relații și cunoștinte”. Faruri Hella și scaune Recaro se aduceau “de afară” cu sprijinul unor prieteni pasionați și ei de acest sport. La fel se obțineau multe alte materiale speciale: centuri, carburatoare, pneuri speciale, etc. Asta dacă puteai. Dacă nu, alergai cu ce aveai. Nu existau, ca acum, firme specializate în comercializarea pieselor speciale și nu existau nici sponsorii care să le plătească. Ceva bani de la echipă și apoi multă imaginație.”
Care este cea mai frumoasă amintire din acea vreme? Care era echipajul sau pilotul preferat?
Gabriel Negrilă: ”Sunt multe amintiri frumoase din acea vreme. Prima participare la un raliu în echipa de asistență, atmosfera nemaipomenită a curselor, emoțiile victoriei echipei noastre….Nu aveam un echipaj preferat sau, dacă vreți, aveam două, cele de la Sibiu, Bucur și Costineanu, mai ales că se sucedau la câștigarea raliurilor.”
Sub atenta dumneavoastră supraveghere mașinile Dacia Sport, cu care concura echipa IATSA Pitești, se transformau aproape în întregime. Care a fost cea mai mare ”realizare” a dvs. din acest punct de vedere?
Gabriel Negrilă: ”Cea cu care “mă laud” eu a fost realizarea proiectului și supravegherea realizării practice a unei suspensii față variabile la Dacia Sport cu care alerga echipa Bucur-Moldovan. Atunci se făceau raliuri mixte, cu trasee de macadam și cu asfalt în același raliu și reglarea înălțimii mașinii era esențială pentru a putea să te adaptezi la condițiile diferite de drum. A fost o provocare profesională, dar am reușit. Sigur, sunt și altele. Am participat la transformarea aceleiași mașini astfel încât capota față, aripile față, bara și mască față faceau un singur ansamblu și se puteau demonta în câteva secunde, pentru a interveni la motor sau direcție de către echipa de service. O altă provocare a fost realizarea, în condițiile tehnice cerute de regulament, a rollbar-ului. Pe atunci, rollbar-ul se putea construi în propriul garaj, cu anumite cerințe tehnice privind materialele folosite și condițiile de asamblare și montaj. Din păcate, am avut ocazia să ”constat” că l-am facut bine.”
În acele vremuri, echipa piteșteană domina campionatul. Care este cea mai dragă amintire din acele vremuri?
Gabriel Negrilă: ”Nu poate fi alta decât aceea când nr. 1 și nr. 2 s-au aflat pe mașinile de la Sibiu. Desigur, sunt mai multe. Una dintre ele este seara dinainte de start, la Brasov, când împreună cu Dixon tăiam creste în anvelope, cu pistolul de lipit, pentru a avea aderență și pe apă. Alta ar fi una mai puțin plăcută, dar care a avut un final pozitiv. La Harghita, în 1989, cred, mașina lui Mihai a ieșit în decor și s-a răsturnat de mai multe ori. Practic s-a deformat toată și a rămas doar spațiul protejat de rollbar. Rollbarul făcut sub supravegherea mea. Chiar îmi amintesc că l-am cam enervat pe Mihai că am montat și demontat rollbar-ul de câteva ori până am fost mulțumit. Atunci, Eugen Roșca s-a rănit la cap, dar în rest au scăpat cu bine și am fost mulțumit de ceea ce am reușit să fac eu pentru echipă.”
Raliul Sibiului s-a consacrat pe macadam iar legenda va fi reînviată anul acesta. Cum vă amintiți etapele de pe vremuri de la Sibiu, pe macadam? Cum era pe atunci?
Gabriel Negrilă: ”Eh. Au trecut peste 30 de ani. Amintirile se mai amestecă. Îmi amintesc bine proba de la Sadu, unde ajungeam repede de acasă de la Tălmaciu și petreceam acolo toată ziua până seara. Erau ani când acest raliu se organiza și avea participare Bulgaria iar bulgarii aveau la start mașini bune (R5 Alpina și altele), iar spectacolul era garantat. Pe atunci, campionii de mai târziu ai raliurilor românești, erau începători.”
În ultimii 5 ani, Autoklass Grup a fost partenerul de mobilitate al Raliului Sibiului. Care au fost argumentele care au stat la baza acestui parteneriat?
Gabriel Negrilă: ”A fost o decizie managerială a grupului din care fac parte, Autoklass Center SRL București, considerând că această asociere, în planul imaginii este una reciproc avantajoasă. Legatura mea personală cu acest sport a avut o mai mică importanță in luarea deciziei.”
Care sunt așteptările dvs. legate de această etapă, având în vedere că se desfășoară pe macadam?
Gabriel Negrilă: ”Sper că atenția cu care echipa de organizare a ales traseele să mai reducă din faima de “distrugător de mașini” a Raliului Sibiului pe macadam, faimă de care, în trecut, se “bucura”. Desigur, conjunctura actuală legată de pandemie nu este cea mai favorabilă pentru spectacolul oferit de acest sport fanilor, dar probele din teren și transmisiunile live ale acestora sper să compenseze nevoia de spectacol în condițiile cerute pentru astfel de evenimente, acum.”
Ce mesaj aveți pentru organizatori și participanți? Aveți un pilot din CNR preferat? Cine și de ce?
Gabriel Negrilă: ”Mult succes tuturor și, cum spun ei, “să țină fierul”. Nu am acum preferințe deosebite pentru un echipaj anume sau un pilot anume și nu voi face nici o nominalizare, mai ales ca să nu îl supăr pe fiul meu care are preferințe un pic diferite de mine, în această privință.”
