Joi, 13 Iulie 2023, s-a consumat conferința de presă premergătoare ediției din acest an a Raliului Sibiului Bilstein, la microfon fiind prezenți reprezentanții partenerilor evenimentului – inclusiv CEO-ul Bilstein, dl John Kuijpers – precum și sportivi din Campionatul Național de Raliuri „Betano”. În cele ce urmează puteți afla câteva dintre cuvintele pe care invitații le-au adresat ascultătorilor și privitorilor.
CEO Bilstein – John Kuijpers
„Aș vrea să încep prin a spune că Raliul Sibiului și Bilstein este combinația perfectă. În urmă cu 2 ani am sărbătorit 25 de ani de activitate ai companiei noastre în acest minunat oraș, motiv pentru care suntem încântați că putem fi parte a acestei povești a motorsportului românesc. Este bine-cunoscut faptul că raliul – în general – este un sport popular în România, cu precădere etapele de macadam, întrucât acestea reprezintă nivelul cel mai ridicat de complexitate și uneori – dificultate. Asta înseamnă că trebuie să fii pregătit și să îți echipezi mașina cu cele mai bune amortizoare, iar unele mai bune decât cele produse de Bilstein nu găsești, desigur. Aș mai vrea să adaug și faptul că unitatea de producție de aici din Sibiu este cea mai mare de pe bătrânul continent, fapt pentru care, să nu mai lungesc declarația, suntem onorați că am fost aleși drept parteneri principali ai acestui raliu.”
Director general Bilstein Sibiu – Radu Betea
„În primul rând doresc să urez bun venit doamnei președinte Daniela Cîmpean, am văzut filmulețul de publicitate realizat de dumneaei pe paginile de socializare, motiv pentru care vreau să îi mulțumesc pentru faptul că este o adevărată susținătoare a sportului cu motor – asemenea nouă. În ceea ce privește așteptările mele de la acest raliu, îmi doresc să văd sportivitate și sunt convins că va fi un eveniment extraordinar din toate punctele de vedere.”
Președinta Consiliului Județean Sibiu – Daniela Cîmpean
„Vreau să încep prin a mulțumi echipei organizatorice pentru faptul că a văzut un partener în dreptul Consiliul Județean Sibiu. Uitându-mă la prezidiul acestei conferințe, mă simt onorată să reprezint Consiliul Județean Sibiu, în contextul partenerilor ce s-au alăturat acestui eveniment. Deși nu voi putea fi prezentă pe probele speciale, voi urmări cu interes întreaga desfășurare a raliului, așa cum o fac în fiecare an, întrucât vorbim aici despre un eveniment de tradiție nu doar pentru orașul Sibiu dar mai ales pentru întreg județul Sibiu.”
Georgiana Goția – Continental România
„Acum aproximativ o lună de zile ne întâlneam în aceleași circumstanțe și ne angajam la realizarea și sprijinirea acestui eveniment, iar acum iată-ne la start. Dacă acum două săptămâni, Sibiul respira teatru iar acum o săptămână respira ciclism, începând de astăzi întreaga suflare sibiană trăiește adrenalină. Din partea companiei Continental România, le dorim mult succes și o competiție lipsită de evenimente nedorite tuturor competitorilor înscriși. Ne vedem pe macadam.”
Gabriel Negrilă – Autoklass Sibiu
„Mă bucur înainte de toate de faptul că, colegii mei au avut prilejul să intre în contact cu automobilele de competiție care au sosit rând pe rând la sediul nostru pentru verificările tehnice. Deși pentru mine acest lucru nu mai reprezintă o noutate, întrucât suntem alături de Raliul Sibiului Bilstein de peste 7 ani, pot spune că deja m-am familiarizat cu aceste mașini, cel puțin neobișnuite pentru un showroom ca al nostru. De asemenea, aș mai vrea ca rolul de partener să îl redenumim – împreună – în prieten, căci eu sunt prietenul acestui raliu și al acestor oameni deosebiți. Și spun asta căci interacțiunea mea cu automobilismul sportiv nu a început în urmă cu câțiva ani, ci încă de prin anul 1985, motiv pentru care, an de an, îmi face o deosebită plăcere să mă aflu în cadrul acestui eveniment frumos.”
Horațiu Baltador – președinte Sibiu Racing Team
„Vom avea un total de 9 probe speciale, iar din punctul meu de vedere, acestea se prezintă într-o stare impecabilă. Desigur, după ce vor începe mașinile să parcurgă kilometru după kilometru vom vedea dacă situația din teren se menține, însă după părerea mea, eu nu am văzut – cel puțin Șanta – la acest nivel superior. Am făcut eforturi foarte mari alături de autoritățile care ne-au sprijinit foarte mult și bine. Să trecem la treabă, să fie praf.”
Edwin Keleti – Director Sportiv al Federației Române de Automobilism Sportiv
„Sunt de părere că, la Sibiu, s-a creat o sinergie perfectă între parteneri destoinici și organizatori devotați. Raliul Sibiului Bilstein este unul pe sufletul meu și unde am participat întotdeauna de drag, întrucât a reprezentat adevărată provocare bărbătească. Nu vreau să fiu interpretat, prin asta vreau doar să punctez duritatea prin care – întotdeauna – acest raliu s-a caracterizat, și mai mult decât atât, faptul că forța mușchilor nu a fost suficientă, fiind și un raliu în care trebuie să-ți folosești mintea la capacitate maximă. Ca reprezentant al Federației Române de Automobilism Sportiv doresc să le mulțumesc tuturor pentru implicare: parteneri privați, autorități locale; precum și organizatorilor pentru munca pe care au depus-o pentru înfăptuirea acestui eveniment, pe care îmi doresc să-l încheiem cu bine, fără evenimente și doar cu voie bună.”
Valentin Porcișteanu – campion național absolut al României la raliuri în 2011
„Aș vrea să încep prin a mulțumi organizatorilor pentru prezența mea aici, respectiv prin a felicita partenerii căci prin prezența lor nemijlocită au făcut din Raliul Sibiului un eveniment complet. De ce zic asta ? Pe lângă aportul adus de Consiliul Județean – an de an – putem afirma fără doar și poate că avem mașini (n.r. Autoklass), avem anvelope (n.r. Continetal) și evident, suspensii (n.r. Bilstein) – pachetul complet. Dacă tot am fost întrebat ce suspensii am pe mașină, vreau să declar fără nicio perdea faptul că toate mașinile aflate sub cortul VPR sunt echipate – ghiciți cu ce – chiar suspensii Bilstein. Ne-au surprins întotdeauna pe macadam prin calitatea, fiabilitatea și durabilitatea lor. Despre raliu ca și competiție, ce pot spune, va fi o competiție acerbă și vom avea două zile deloc ușoare, însă suntem pregătiți pentru macadamul sibian.”
Raul Badiu – multiplu campion național și pilot sibian
„Suntem foarte mândru să fiu sibian, iar acest lucru se datorează echipei din organizare și evident – partenerilor și autorităților locale care an de an oferă un raliu superb și, cum a spus Vali, complet. Pentru mine, ediția din acest an a Raliului Sibiului Bilstein va reprezenta un dublu-debut, căci este prima etapă pe care o fac anul acesta dar mai mult decât atât, este pentru prima oară când trec la volanul unei mașini de TOP (n.r. Škoda Fabia Rally2), mașină capabilă de lupta la vârful ierarhiei generale. Am emoții, evidente, și ca să fiu sincer, încă nu am văzut nici mașina – decât în poze, nu am apucat să mă urc în ea, deci totul e nou pentru mine. Mă bucur foarte mult că pot fi la start, este o ocazie pe care nu puteam s-o ratez sub nicio formă.”
Norbert Maior – dublu campion la două roți motrice și pilot reprezentativ al României în Campionatul European de Raliuri pentru Juniori
„Bucuria mea cea mai mare – una personală – este că putem fi din nou aici la Raliul Sibiului Bilstein, să ne bucurăm de atmosfera din Piața Mare și de probele de macadam, pe care de mic copil le urmăream de pe margine, iar acum este ca și cum trăiesc un vis prin faptul că concura aici. Este o bucurie întotdeauna să fim aici, cât despre obiectivele sportive, ne dorim aceleași evoluții ca și până acum, cu clasări în primele 5-6 locuri, dar important este să ne bucurăm de evenimentul de tradiție Raliul Sibiului Bilstein.”