
Raliul Sibiului a revenit, după 7 ani, pe suprafața care l-a consacrat, în cadrul primei etape de macadam din actualul Campionat Național de Raliuri Betano. Cu o lungime de peste 100 de kilometri de probe speciale, etapa a treia a reușit să își atingă scopul, chiar și în aceste vremuri extrem de diferite de cele cu care eram obișnuiți. Participare numeroasă, probe de exepție, invitați speciali și telespectatori încântați-cam așa putem rezuma Raliul Sibiului 2020, unul dintre cele mai reușite evenimente sportive ale anului de la Sibiu, dar și din întreaga țară.
Sibiul a reușit, între 14-15 august să readucă entuziasmul pasionaților de motorsport, să reînvie legenda macadamului și, mai ales, să transmită un mesaj de optimism în aceste vremuri complicate pentru toate domeniile, dar mai ales pentru sport. Cu un traseu senzațional, 54 de echipaje s-au aliniat la startul Raliului Sibiului 2020, un raliu ce a inclus 9 probe speciale pe o distanță de peste 100 de kilometri cronometrați. Chiar dacă evenimentul nu s-a putut bucura de publicul care altădată crea atmosfera de senzație de la Raliul Sibiului, etapa din acest an a avut cele mai multe minute de transmisie online- peste 9 ore de transmisiuni LIVE, transmisii care au strâns peste 120 de mii de vizualizări, din toată țara și toate conțurile lumii.

Într-un an deosebit de dificil, Sibiu Racing Team, pentru prima dată organizatoare a etapei de la Sibiu, a reușit să facă imposibilul posibil, să retrezească tradiția motorsportului sibian în sufletele iubitorilor acestui sport, dar mai ales, să organizeze o etapă etalon pentru campionatul românesc.
”Fiind prima etapă de macadam din acest an, am decis împreună cu echipa de organizare, că trebuie să avem o etapă care să ramână în amintirea celor care participă, cu cât mai multe lucruri bune. Am încercat, să aducem probele la un nivel cât mai bun din punct de vedere al suprafeței, chiar dacă bugetul a fost extrem de restrâns. Am reușit acest lucru și cred că a fost anul cu cele mai bune probe. Țin să mulțumesc pe această cale autorităților, atât Primăriei Sibiu, cât și primăriilor din Rășinari, Gura Râului și Râul Sadului, dar și Consiliului Județean Sibiu, care ne-au oferit sprijinul în tot ceea ce am reușit să organizăm, dând dovadă de multă implicare acolo unde aveam multă nevoie. Am muncit foarte mult și doar pentru că am muncit ca o echipă, toți din organizare, am reușit tot ce s-a văzut. Vreau să mulțumesc lui Alex, Călin, Marius, Mircea, Sebi, Angela, Florin, Gabriela și tuturor celor care au făcut tot posibilul pentru ca această etapă să fie una reușită. Am ținut foarte mult să pot ajuta și din partea Școlii de Șoferi ELIT, să pot arăta sibienilor că suntem o școală de șoferi care crește, care este aproape de comunitate și care sprijnină astfel de evenimente-emblematice pentru Sibiu. Vreau să mulțumesc și familiei, în special soției mele, care m-a înțeles în toată această ultimă perioadă, în care mi-am dedicat timpul echipei pentru a pune la punct cele mai mici detalii ale evenimentului”, a declarat Horațiu Baltador, președintele Sibiu Racing Team-organizator al Raliului Sibiului 2020.
Etapa a III-a a Campionatului Național de Raliuri a fost un eveniment organizat de Sibiu Racing Team, sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv.
Raliul Sibiului 2020 a fost un eveniment cofinanțat de Primăria Sibiu prin Agenda Sport 2020 și de Consiliul Județean Sibiu prin Serviciul Public Transilvania Sibiu.
Mașina oficială a Raliului Sibiului 2020 a fost oferită de Autoklass Sibiu.
Parteneri: Școala de șoferi Elit, Gorgandin, Aria, Bucur Tuning, Print Center, Sparco, Schade Berater, Primăria Rășinari, Primăria Gura Râului, Primăria Râu Sadului.
Parener de hidratare: Azuga
Parteneri media: RallyMax, Auto Expert, Auto, Motor și Sport, Sibiu 100, Ora de Sibiu, Tribuna, Rock Fm, KissFm, Livestream România.