
Sibiul redevine, în luna august 2020, capitala motorsportului românesc! Ne propunem să reînviem legenda și să valorificăm cele mai frumoase particularități ale macadamului. Am stat de vorbă cu Mihai Leu, un sportiv cu un palmares greu de egalat și care a reușit performanțe atât în box, cât și în motorsport. Etapele de la Sibiu au, pentru el, o semnificație aparte, aici consemnându-se prima victorie a sa, în clasamentul general. Se întâmpla în 2001. De atunci s-a implicat tot mai mult în ceea ce privește promovarea acestui sport, atât din postura de pilot, cât și de promotor sau organizator de competiții.
După o lungă perioadă în care am fost nevoiți să stăm în casă, iată că ne putem bucura, din nou, de competițiile de motorsport-printre puținele discipline care au reînceput deja. Cum a fost perioada de stat acasă pentru tine?
Mihai Leu: „Grea! Pentru toată familia a fost o perioadă dificilă, fiind persoane active, ne-a fost foarte greu. Dar dacă acestea au fost indicațiile și în acest fel am putut cumva să oprim răspândirea acestui virus, normal că ne-am conformat.”
Care sunt obiectivele lui Mihai Leu în acest an, în ceea ce privește competițiile?
Mihai Leu: „Voi participa la Campionatul Național de viteză în coastă și la Campionatul Național de Super Rally, care se desfășoară în oraș. Este un fel de circuit stradal în oraș. La Campionatul Național de viteză în coastă, obiectivul este să câștig categoria 1, adică mașini care au caroserie de stradă, unde nu intră și monoposturile, iar la Super Rally, unde suntem și organizatori, ne dorim foarte mult să iasă foarte bine competiția.”
Până anul acesta, ai fost angrenat direct în organizarea Raliului Sibiului. Din postura de cunoscător, ce așteptări ai de la etapa de la Sibiu din acest an?
Mihai Leu: „Sibiul este un oraș care s-a dezvoltat foarte frumos, cu probe ce pot fi foarte frumoase și astfel echipa Sibiu Racing Team are toate ingredientele să facă un raliu extraordinar de bun.”
Probabil știi că din 2020 Raliul Sibiului revine pe macadam. Cum ai primit această veste?
Mihai Leu: „Pentru mine, Raliul Sibiului are o însemnătate foarte mare, fiind primul raliu pe care l-am câștigat în viața mea, în clasamentul general. Toate probele au partea lor frumoasă. Mie personal mi-a plăcut foarte mult Gura Râului – Sadu, dar acum am înțeles că s-a asfaltat.”
Restricțiile necesare în contextul pandemiei ne vor priva de prezența spectatorilor. Cât de mult crezi că influențează lipsa spectatorilor o competiție?
Mihai Leu: „Atât pentru organizatori, cât și pentru participanți este foarte frumos atunci când sunt mulți spectatori. La Sibiu chiar erau mulți spectatori, etapele de raliu se bucurau de public numeros, dar acum trebuie să respectăm niște condiții. Va trebui să le respectăm, indiferent care vor fi consecințele.”
Ce sfat și / sau mesaj ai pentru organizatorii din acest an ai etapei de la Sibiu-Sibiu Racing Team?
Mihai Leu: „Să facă un raliu foarte bun!”