Raliul Sibiului 2022, pregătit de START!

Ediția din acest an a celui mai așteptat eveniment automobilistic din Sibiu este în Pole Position și își așteaptă startul oficial

Cu aproape 70 de echipaje anunțate la startul probelor de macadam, organizatorii Sibiu Racing Team sunt nerăbdători să vă întâlnească joi, 14 iulie, la Parada Echipajelor care va avea pornire din Piața Mare și sosire în Piața Mică via Pietonala Bălcescu, și care va începe la orele 19:30. Startul Festiv va avea loc pe scena amplasată în Piața Mică, începând cu orele 20:30.

Prima zi de concurs propriu-zisă va începe de dimineață pe Dealul Gușteriței cu testele oficiale, după care, începând cu ora 14:38 echipajele participante vor porni pe prima probă specială – „Gâtul Berbecului 1”, secțiune cronometrată reintrodusă în program după o perioadă îndelungată de absență. Considerată o adevărată provocare, proba va fi urmată de „Cheile Cibinului Sparco 1”, de la orele 15:26, urmând ca, după o vizită în parcul service din Piața Mare, aceleași echipaje să repete bucla (cele două probe), urmând ca de la orele 21:50 să se dea startul celei mai așteptate probe, celebra Șanta – Școala de Șoferi Elit, pe noapte.

Ziua secundă va debuta cu proba „Rășinari Bucur Tuning 1” de la orele 10:53, proba fiind urmată de versiunea mai lungă a Șantei din ziua precedentă, PS7 „Șanta 1 – Școala de Șoferi Elit” având startul la ora 11:36 pentru prima mașină de concurs. Cele două probe vor fi repetate începând cu orele 14:19, după care, de la orele 15:50 echipajele se vor îndrepta către Circuitul Auto din spatele Bazei „Pompierul” pentru ultima probă specială – „Circuit paralel Schade Berater”. Raliul se va încheia, după cum este firesc, într-un cadru festiv cu premierea câștigătorilor, începând cu orele 20:00 pe scena din Piața Mică.