Rareș Tomiţă, pilot Sibiu Racing Team: „De trei luni am fluturi în stomac și sunt foarte nerăbdător”

Rareș Tomită e un nume strâns legat de Sibiu Racing Team. Iubește macadamul și, prin urmare, numără zilele până la START-ul Raliului Sibiului 2020. Nu a reușit să participe la primele etape ale CNRB, astfel că debutează în acest sezon, tocmai în raliul de casă! L-am provocat să ne spună ce înseamna pentru el macadamul, Șanta și ce amintiri are de la Raliul Sibiului pe macadam.

Ne pregătim de start-ul Raliului Sibiului și numărăm zilele de revenire pe macadam. Ce înseamnă pentru tine acest lucru?

Rareș Tomiță: “Din păcate pentru mine, număr aceste zile de aproape trei ani. Atât a trecut de când nu am mai participat la un raliu pe macadam. Macadamul este dragostea mea și sunt foarte fericit că revenirea pe această suprafață va fi acasă. Fluturii în stomac au apărut de aproximativ trei luni și sunt foarte nerăbdător.”

Știm că preferi macadamul, povestește-ne ce amintiri ai din vremurile când Raliul Sibiului însemna macadam?

Rareș Tomiță: “Cu siguranță prefer macadamul. Amintiri am foarte multe de la Sibiu pe macadam. Unele sunt mai puțin plăcute dar am și amintiri foarte plăcute. Din păcate am avut trei abandonuri, iar cel din 2012 când a fost etapa IRC este cel mai dureros. Amintiri plăcute am de pe proba Crint când vedeam elicopterul Eurosport deasupra mea. Dar cea mai plăcuta amintire este victoria de la clasa 3 din 2013, o victorie foarte importantă deoarece m-a readus în lupta pentru titlul clasei în acel an.”

Care dintre probele pregătite anul acesta o preferi și de ce?

Rareș Tomiță: “Orice probă pe macadam îmi place. Dar cu siguranță Șanta este cea pe care o aștept cel mai mult. Este prima probă vazută de mine când eram copil și a fost și prima probă de macadam din cariera mea. Dar cel mai important aspect este numărul fanilor de pe margine. Este ceva magic să vii pe noapte și să vezi pe margine atâția spectatori.”

Anii trecuți, Sibiul s-a bucurat de participare extrem de mare, în rândul piloților. Care sunt așteptările tale în acest sens, în ceea ce privește  Raliul Sibiului 2020?

Rareș Tomiță: “Sunt sigur că și anul acesta vom avea un număr mare de participanți. Cred că revenirea pe macadam a fost așteptată de toată suflarea motorsportului din România, iar acest lucru se va vedea și pe lista de înscrieri.”

Care este obiectivul tău pentru Raliul Sibiului 2020? Dar pentru restul etapelor?

Rareș Tomiță: “La fiecare etapă la care particip obictivul este să câștig. Dar având în vedere pauza mare, trebuie să fiu realist și să merg doar cu gândul să mă distrez și să fac spectacol. Dar cum știm că pe macadam spectacolul înseamnă să mergi cât mai tare, acesta va fi obiectivul meu: să merg cât de tare pot și de ce nu, să obțin un podium la clasă.”

Ce mesaj ai pentru iubitorii motorsportului sibian și nu numai, având în vedere că anul acesta nu ne vom putea baza pe aceeași suspițnere din partea spectatorilor?

Rareș Tomiță: “Din păcate această situație în care ne aflăm a afectat toate domeniile și motorsportul nu a scăpat. Îndemn fanii să ne urmarească online unde vor fi multe surprize și să sperăm că vom trece cât mai repede de perioada urâtă în care ne aflăm, deoarece raliul fără spectatori nu are nici un farmec.”